Frate, timpul trece si am impresia ca trece cam repede, ceea ce nu pot sa spun ca imi face o placere mult prea mare. Din pacate insa imi dau seama de asta cand ajung la sfarsit de an universitar, sau la sfarsit de an calendaristic cand toata lumea zice: “aolo, a mai trecut un!?”. Atunci vine momentul in care incepi sa t intrebi ce i facut tu in acest timp, ce ai realizat sau daca ai realizat ceva si intrebarile vin si raspunsurile mai putin :)). Astfel ajungi sa regreti ca nu ai fost pe faza si nu ai profitat de timpul pe care l-ai avut. Bineinteles ca si eu am lucruri pe care as fi vrut sa le fac dar pe care nu am apucat sa le fac insa nu pot sa spun ca regret ceva in mod deosebit. A trecut timpul si a trecut si peste mine. Mai mult sau mai putin m-am schimbat sau mai bine zis mi-am dat seama de anumite lucruri din viata mea, de anumite persoane pe care le am sau pe care credeam ca le am. Totodata am observat cum persoanele de langa mine s-au schimbat, cum schimbarea lor este ceva mai vizibila, si nu neaparat una in bine (din pacate). Niciodata nu am sa inteleg persoanele care spun ca vor sa se schimbe sa devina mai bune dar de fapt nu fac nimic in acest sens, doar spera ca va veni momentul in care sa fie cineva care sa le zica “te-ai schimbat, esti mai bun”… Zicala aceea care spune cum ca Lupul isi schimba parul dar naravul ba nu este tocmai trantita la plesneala si pana la urma la o anumita varsta este greu pentru cineva sa isi schimbe caracterul. Din pacate insa este nevoie de ceva destul de nasol sau de ceva care sa te marcheze pentru a-ti da seama ca undeva undeva sunt necesare ceva schimbari in viata ta, in felul tau de a fi… Si cea mai penibila scuza atunci cand gresesti mi se pare aceea “Asa sunt eu… nu am ce face”… Ba ai ce face, daca chiar vrei

Nu sunt prea dese (aproape lipsa) momentele in care ma simt bine in propria mea piele, dar exista situatii in care ma simt atat de desteapta si de mandra de ceea ce am, de ceea ce mi-a dat mama natura. Nu ma laud, ci vreau sa spun ca ma simt ceva mai bine atunci cand imi dau seama ca exista si persoane, fete, de care din pacate imi este mila si pe care natura nu a vrut sa le inzestreze decat cu aspect fizic si deloc creier. Nu pot povesti exact cele intamplate dar cert este ca eu fiind mai naiva am crezut ca este o gluma si ca nu are cineva cum sa fie atat de putin inteligent. Dar gluma se tot ingrosa si ingrosa si prostia tot iesea la iveala :))) dar pot privi si partea buna a lucrurilor: astfel am si eu zile in care rad cu lacrimi si ma simt bine si fericita in propria mea piele. Nu am inteles si de fapt poate nu o sa inteleg niciodata persoanele care dupa ce ca sunt cum sunt trebuie neaparat sa se mai si laude cu asta, adica sa isi taie singure craca de sub picioare si sa dea cu bata in balta. Anca aici de fatza stie exact despre ce este vorba pentru ca am ras impreuna :). Poate sunt rea si nu e frumos ce fac dar totusi, daca sti ca nu te duce mintea si ca nu te prinzi la bancuri de ce mai razi, ca apoi sa intrebi “Da care e faza?” ?. Sper sa mai am ocazia sa rad atunci cand sunt suparata, nu e rau :))

Este una din acele zile in care as vrea sa pot lasa totul deoparte si pentru o zi macar sa pot face cu totul altceva decat sunt nevoita sa fac acum. As vrea sa pot avea un moment in care sa nu contez decat eu si eu sa fiu singura persoana importanta. Din pacate nu este asa si niciodata nu a fost asa. Nu cred ca a existat vreodata o persoana care sa zica eu sunt cea mai importanta persoana pentru el/ea (in afara de parinti, unde si acolo aceasta importanta este impartita la 3, ca estem 3 frati). Poate ca eu sunt mai fraiera si din pacate pentru mine pun suflet in tot ceea ce fac si acord incredere tuturor celor care intra in viata mea. Nu stiu daca este bine ceea ce fac dar asa am procedat mereu. Mi-a placut mereu si imi place si acum sa stiu ca pot sa fac sa apara un zambet pe chipul persoanelor de langa mine, chiar daca asta nu a insemnat intotdeauna implinirea mea din punct de vedere emotional. Dar asta nu a contat, sau cel putin nu am ajuns eu in acel punct in care sa pt fi egoista, sa ma pot gandi doar la mine si sa actionez ca atare. Intotdeauna m-am gandit la cei din jurul meu si daca ranesc pe cei din jurul meu sau daca este bine atat pentru ei cat si pentru mine. Dar in viata o decizie nu este aproape niciodata cea mai buna pentru toata lumea si mereu exista persoane care au, mai mult sau mai putin, de suferit de pe urma unei decizii. Nu este vorba neaparat de suferinta emotionala, ci si de dezamagire sau de pierderea increderii intr-o anumita persoana. Imi fac prea multe griji pentru persoane care nu stiu cat de mult stiu sa aprecieze acest lucru. Cateodata am impresia ca cei din jurul meu cred ca eu nu am sentimente si ca sufletul meu este un covor pe care pot calca atat cat vor chef si pe care il pot arunca atunci cand nu mai are aceeasi stralucire ca atunci cand l-au luat, atunci cand nu mai prezinta nici un fel de interes pentru ei. Este adevarat ca niciodata nu mi-am exprimat sentimentele si ca am tinut in mine dar asta nu inseamna ca sunt una din acele persoane care nu au suflet si care la randul lor fac acelasi lucru…

Intamplator, sau poate nu, am ajuns in locul in care pentru prima data am simtit mangaierile tale pe corpul meu plin de dorinta. Mi-au revenit in minte acele momente in care pentru prima data simteam ca nu imi doresc altceva decat sa te simt, ca nu imi doresc altceva decat sa fiu a ta, pentru prima data. Mi-am adus aminte fiecare clipa si fiecare traire pe care atunci am avut-o  m-a facut sa simt fiori de placere, sa ma simt ca si cum m-as fi intorc in trecut si as mai fi trecut inca o data prin acele momente. Insa brusc mi-am dat seama ca nu esti langa mine si ca sunt singura. Mi-at dat seama ca acum tot ceea ce am sunt amintirile mele legate de tine si mai presus de asta ceea ce eu simt pentru tine. Dar in timp am invatat sa traiesc doar cu amintirile si sa ma multumesc cu faptul ca stiu mai mult sau mai putin ca si tu te gandesti la mine si ca poate si tu simti ceea ce eu simt pentru tine. Nu stiu… In fiecare zi incerc sa imi imaginez ce faci, cum iti merge, pe unde esti dar probabil ca ceea ce am eu in minte nu coincide cu ceea ce faci tu in realitate… Gandurile mele sunt departe si intotdeauna au un aer pozitiv dar din pacate nu totul in viata este asa si nu stiu cat de bine iti este tie. Ar fi mai mult decat frumos dca tu ai fi cu adevarat fericit, asta m-ar face intr-o oarecare masura si pe mine fericita…

Este singura intr-o camera in care a mai fost de atatea ori. Dar acum este altceva, este singura, nu mai este asa cum a fost de atatea ori, cu el. Este singura si acum camera care atunci i se parea neincapatoare i se pare atat de mare. Soarele patrunde timid prin ferestrele mari dar cu toate astea ei i se pare ca fiind cea mai obscura camera. Fiecare sunet, oricat de mic, i se pare ca o apasa pe creier si ca orice umbra pe care o vede se transforma in cele mai infricosatoare temeri ale ei. Se aseaza in colt cu genunchii stransi la piept si incearca sa isi aduca aminte toate clipele frumoase petrecute in acest loc. Stie ca ceea ce a fost nu va mai fi si ca dinc cauza ei toate acele momente placute s-au stins. Acum totul s-a transformat intr-o camera obscura in care nimeni nu va mai intra. Nu i-au mai ramas decat amintirile si tot ceea ce il lega de el. O singura dorinta mai are. Sa fi avut ocazia sa ii spuna ca ii pare rau ca a stricat ceea ce a fost pentru ea perioada cea mai frumoasa. Lacrimi fierbinti incep sa ii curga pe obrajii palizi. Deodata camera se lumineaza si usa se deschide sfios… Este el care s-a intors hotarat sa ii mai dea o sansa celei care i-a daruit cele mai frumoase clipe. Cuvintele nu isi mai au rostul si privirile lor fac mai mult decat o intreaga explicatie. Stau asa minute in sir… fara ca vreunul dintre ei sa spuna ceva… Nu se astepta sa mai vina clipa in care sa ii poata spune cat de mult regreta ceea ce a facut si ca ii pare rau, insa pe el nu il intereseaza si tot ceea ce vrea este sa fie din nou cu ea…

Un zgomot puternic perturba brusc linistea ce pana acum domina aceasta camera. Tuna si fulgera si o furtuna puternica isi anunta venirea. Fata isi ridica capul din palme si isi da seama ca nu a fost decat un vis, el nu s-a intors la ea si nici nu o va face. Va trebui sa se obisnuiasca sa traisca fara el si sa spere ca la un moment dat el va reusi macar sa o ierte pentru ceea ce a facut.

S-a facut si noapte si iar trebuie sa ma culc. De fapt nu ca trebuie, imi e somn… Sau cel putin imi era putin inainte sa ajung in pat, cand inca mai eram cu foile in mana. Ma gandeam ca toata lumea este atat de stresata si ca pe toate blogurile sunt posturi legate de sesiune si de vot… pe mine ma cam depasesc aceste subiecte. Adica si eu am sesiune si normal ca ma preocupa dar deja am ajuns in stadiul in care imi dau seama ca daca ma stresez ca nu am timp nu ajuns nicaieri. Adica am avut si sesiune in care jumatate din timp mi-l petreceam jelindu-ma ca nu am timp sa invat, apoi jumatate din ce  a ramas incercand sa fac rost de materialele corespunzatoare si apoi ce ramane dandu-mi seama ca nu am facut nimic si ca iar ajung acolo si ma uit la vitelul la poarta noua la subiecte.  Dar sa trecem peste acest subiect. Imi vine in minte o intrebare: oare este de ajuns sa ai o inima mare pentru ca ceilalti sa te aprecieze, pentru a reusi in viata? Eu cred ca din pacate unori esti luat de prost daca esti prea bun si ca dn pacate trebuie sa stim sa fim si rai, egoisti cu persoanele care nu stiu sa aprecieze bunatatea ca atare. Cum nu am o idee fixa despre ceea ce as vrea sa scriu aici… imi mai vine ceva in minte, legat de noapte. Am auzit de atatea ori persoane care se sperie sau se bucura in urma unui vis. Adica ei spun ca un vis simbolizeaza ceva si ca prevesteste ceva. Eu una nu prea sunt de aceeasi parere si cred ca visele tin de subconstient si ca visele pana la urma au legatura cu viata ta, cu trairile tale interioare, cu ceea ce iti doresti undeva in adancul sufletului, cu ceea ce astepti. Eu nu cred nici in superstitii, care mi se par pana la urma tot ceva legat de subconstient. Pisici albe, pisici negre, guri de canal cu numar par/impar de gauri, varsatul sarii pe masa sau mai stiu eu ce alte chestii… oare chiar influenteaza astea viata noastra de zi cu zi?  Mi se pare putin infantila faza… adica vezi doamne daca trece pisica neagra prin fata ta se intampla ceva rau… Parerea mea e ca daca e sa se intample ceva rau se intampla si daca nu trece pisica, nu pentru ca trece pisica. Ma uit la mana si imi aduc aminte ca numai la doctor sa nu ajungi: ditai vanataia ce mi-a facut aia cand mi-a luat sange. Dar nu stiu de ce pentru ca nici nu m-a durut si mi-a si nimerit vena din prima. Cu ocazia asta mi-am adus aminte si cand am fost eu in spital internata… groaznic, noroc ca avea cine sa ma viziteze zilnic sa nu ma dau chiar cu capu de pereti de plictiseala… Intre timp m-a luat si somnul asa ca pot sa inchid laptop-ul si sa ma culc.

Noapte buna!

În ultima vreme am aşa o plictiseală în mine, parcă nu am chef de nimic şi de nimeni totodată. Nu ştiu de ce, dar pur şi simplu asta simt, că parcă nu aş face nimic… dar nici să stau degeaba nu aş vrea, nu îmi place, mă depirmă prea mult acest lucru. Cu alte cuvinte, nicicum nu este bine, nici să stau, nici să fac ceva. Vreau şi îmi doresc să învăţ dar nu am răbdare să fac asta. Vreau să citesc o carte dar nu mă concentrez deloc şi cuvintele parcă trec pe lângă mine fără a-mi intra în cap. Îmi vin în minte alte gânduri şi idei şi astfel orice carte îşi pierde puterea de convingere, pe moment. Am în faţă un teanc cu foi ce repretintă materia pe care eu ar trebui să o invăţ pentru lucrarea pe care  o am luni. Jumătate de minte asimilează informaţiile pe care le primeşte şi jumatate este atenta la ce se întâmplă în jur (adică la ceea ce se aude la televizor în camera de lângă). Acum alt factor care mă distrage de la invăţat: a venit la mine verişoara mea şi mai stăm niţel de vorbă. Şi uite aşa se duce studiul meu…. Dar decât să o ard aiurea mai bine aşa dar pleacă şi ea şi iar mă plictisesc… offf….

Vine vara, deşi ca temperatură a venit deja că mor de cald pe stradă şi la facultate fac saună. Ştiu ca până in vacanţă mai am şi sesiunea dar sinceră să fiu acum ma interesează atat de puţin de ea… Vreau să vină mai repede vacanţa, să pot sta degeaba toată ziua să frec duda… Dar în acelaşi timp parcă nu mă atrage atât de mult această vară…. este  o senzaţie aiurea pe care o am. Parcă anul ăsta a trecut cam repede şi nici macar nu am avut timp să fac tot ceea ce aş fi vrut să fac. Îmi dau seama că timpul trece atât de repede şi am impresia ca viaţa mea trece aşa pe langă mine fără ca eu să fac ceva în privinţa asta. De fapt nici nu mai ştiu ce voiam să scriu… Toată lumea este atât de stresată cu sesiunea iar eu nu am absolut nici un chef de aşa ceva. Nu îmi stă deloc mintea la învăţat, îmi zburdă prin cap o groază de idei şi gânduri, de vise şi speranţe, de întrebări şi prea puţine răspunsuri. Mâine dimineaţă trebuie să mă duc să îmi bage ăia acu în vena să îmi ia sânge şi asta înseamnă sculat devreme într-o zi în care puteam să dorm ceva mai mult decât deobicei. Şi gândul îmi zboară iar la vară şi mă gândesc dacă de data asta o sa apuc să fac tot ceea ce îmi propun. Dar partea proastă este că nu am nici un plan… nu mi-am propus nimic şi asta este şi mai dezolant… De fapt este ceva ce îmi doresc din suflet să fac dar nu vă spun că nu se mai împlineşte

… exisa nu vreau. Am auzit de atatea ori aceasta fraza incat erau momente in care chiar credeam si eram convinsa ca poate nu imi doresc destul de mult lucrul pe care spuneam ca nu il pot avea. Insa mi-am dat seama ca in viata, oricat de independent ai vrea sa fi, depinzi involuntar de cei din jurul tau, mai mult sau mai putin. Sunt momente in care chiar iti doresti ceva si poate chiar lupti pentru ceea ce vrei dar din pacate vor exista mereu impedimente sau persoane care se vor pune in calea indepliniri dorintei tale. Dar nu trebuie sa ne dam batuti si sa renuntam la a mai visa doar pentru ca o data sau de doua ori sau poate de mai multe ori ceea ce ne-am dorit nu s-a indeplinit sau nu am reusit sa realizam. Nu, este cea mai mare greseala pe care o putem face… sa incetam sa mai speram, sa incetam sa mai visam. Asa ca daca iti doresti ceva cu adeavarat trebuie sa si lupti pentru acel ceva pentru ca din cer nu prea pica si cateodata se mai si indeplineste… asa ca ai grija ce iti doresti ca se poate indeplini, atunci cand te astepti mai putin

Imi este rau si sunt mai mult decat obosita si satula de toate cate sunt in jurul meu. Ochii mi se inchid si in acest moment un zambet ia locul tristetii care este zi de zi intiparita pe fata mea. De ce? Pentru ca odata cu inchiderea ochilor, lumea care ma incojoara dispare si isi fac loc visele pe care le am si care traiesc intr-o lume aparte, intr-un loc special din mintea si sufletul meu. Nimic nu ma linisteste mai mult decat sa ma gandesc la visele mele, la ceea ce imi doresc, sa traiesc departe de ceea ce ma inconjoara, sa uit, fie si pentru moment, de tot, de toti si de toate. Din pacate in ultima vreme si momentele in care imi permit sa stau cu ochii inchisi sunt din ce in ce mai putine.. si imi pare rau dar astept cu nerabdare fiecare seara pentru ca sunt doar si cu el… el, visul meu…