New post

Am o senzatie ciudata, o senzatie de confuzie si ma roade si mai mult pentru ca nu stiu care este cauza. Sau poate ca stiu, dar nu vreau sa recunosc. Acum ceva vreme imi spunea cineva ca sunt puternica si ca daca vreau pot trece peste tot ceea ce imi iese in cale, dar acum nu mai cred, nu mai cred in nimic si in nimeni pentru ca ma doare mult prea tare tot ceea ce se intampla in jurul meu, tot ceea ce fac persoanele care imi sunt dragi, tot ceea ce ma afecteaza.

Dar inainte de toate si cel mai important, am unul din acele momente in care mai mult decat oricand imi este dor de tata… As vrea sa fie aici, sa vorbesc cu el, sa ma linisteasca si sa imi zica ca totul o sa fie bine… sa ii pot povesti de facultate, sa ii pot spune ca mi-am gasit pana la urma profesor indrumator, sa ma intrebe ce o sa fac si eu sa ii explic…. Da, el era singurul care chiar asculta ce ziceam eu referitor la facultate, pentru ca numai lui ii pasa si imi este dor de asta… imi este dor de mine, asa cum eram atunci cand eram cu el…

Dar dincolo de acest sentiment care ma face sa ma simt goala pe  interior si care ma face sa nu mai stiu nici eu ce anume se ascunde acolo, sunt ocupata cu facultatea, ceea ce ma face ca macar cateva ore pe zi sa fiu cu mintea departe…

Toata agitatia asta care s-a produs in jurul meu, legata de gripa, de alegeri, ma face si pe mine agitata, chiar daca nu ma intereseaza si nu ma afecteaza cu nimic pentru ca nu cred in ceea ce apare la televizor si in toate stirile din presa. Dar ma agita si ma enerveaza… toti sunt stresati, toti se uita urat in jur si suspect in acelasi timp. Nici macar nu imi mai face placere sa ma plimb, cand vad ca toti sunt asa uraciosi si stresati.  Presa, in loc sa ajaute oamenii, mai rau baga panica in ei.

Ma uit la sora mea, Ioana, care acum are 15 ani aproape si nu imi vine sa cred cat de repede poate trece timpul si cat de usor ne schimbam… Parca ieri urla pe aici pe langa mine si se dadea cu fundul de podea daca nu ii dadeam  ce voia iar astazi este deja mare si se pregateste de balul bobocilor. S-a schimbat si imi este dor de ea, asa mica si urlatoare cum era. Si ma intreb daca si eu ma schimb la fel de usor ca si ea, de pe o zi pe alta, de la un an la altul…

Si ca sa puna capac la toate, aceasta surioara a mea, care ieri era cu suzeta in gura…. imi zice ca eu sunt un soarece de biblioteca, ca ea isi traieste viata ) si ca eu nu sunt ca ea si ca fratele meu )… m-am amuzat copios oricum.

De ce exista confuzia? De ce nu poate sa fie totul clar, sa fie alb sau negru, sa nu existe nuante de gri?