Puterea din noi
“Cum poţi şti care e puterea noastră? Părerea mea e că puterea noastră stă in puterea unui gând care se naşte în noi şi care trebuie să rămână atât de ascuns încât nimic să nu-l smulgă de acolo chiar dacă am muri…”
Am preluat acest citat care m-a pus pe gânduri din romanul “Delirul”, al lui Marin Preda. Mi s-a părut un pic ciudat la prima vedere dar apoi mi-am dat seama că un sâmbure de adevăr se află totuşi şi in aceste cuvinte scrise cândva de mult.
Puterea noastră chiar se află înainte de toate în sufletul şi in gândul nostru. Trebuie înainte de toate sa credem în noi şi abia apoi să pretindem că suntem puternici… şi dacă noi înşine nu ne dăm puterea de care avem nevoie ca să trecem prin încercările de zi cu zi, atunci cine să facă asta?
Apropo de putere.. zilele astea au fost alegerile pentru europarlamentari cică. Spre ruşinea mea nu am fost şi nu sunt un exemplu bun de urmat pentru ca orice cetăţean civilizat ar trebui să se ducă la vot. Dar oare cat la sută din populaţia ţării noastre ştia de alegerile astea? Oricum alegerile sunt aranjate şi se ştie foarte bine cine o să ajungă în Parlamentul European… Dar măcar ştiu că nu m-am dus eu să votez pe cineva care să câştige 8000 de euro pe luna doar pentru ca e prezent undeva, într-o sală dintr-o capitala europeană, care să viziteze Europa pe banii noştri şi să nu facă nimic…
Până una alta, a sosit şi acea periodă din an în care trebuie să îmi demonstrez puterea… dar puterea psihică, puterea de a învaţa toate prostiile pe care ni le predau profesorii: a venit sesiunea.Asa ca urez tuturor bafta şi cât mai puţin de învaţat. Sau vacanţa plăcută celor care au terminat deja…
