Nu vreau

Nu vreau si refuz poate cu incapatanare prosteasca sa cred si sa accept ceea ce s-a intamplat. Nu vreau sa spun “adio” si nu vreau sa stiu ca nu o sa te mai vad niciodata. Nu… nu inteleg de ce a trebuit sa fie asa…

Poate sunt egoista si t vreau inapoi desi tu ai plecat undeva intr-un loc mai bun poate.

Toti imi zic ca imi va fi bine dar cum ar putea sa fie bine cand tu nu mai esti? Cum ar putea sa fie totul bine cand fara tine totul este mult mai greu?

Nu inteleg si nu accept multe insa stiu ceva: ca te iubesc oriunde ai fi si ca orice as face si oriunde as fi ma voi gandi mereu la tine… nimic nu va putea face ca amintirea ta sa dispara din sufletul si din mintea mea.

Totul imi aminteste de tine si totul ma duce cu gandul la tine.

Deocamdata cred ca nu realizez ce se intampla dar cu fiecare zi ce trece doare din ce in ce mai mult iar absenta ta devine din ce in ce mai veizibila si mai greu de suportat..

Ce va fi acum? Cum va fi totul fara tine si cum voi reusi sa trec peste?

Stiu ca ma iubeai si ca nu iti placea sa ma vezi plangand dar acum nici macar lacrimi nu mai am sa plang iar buzele imi sunt uscate.

Sufletul ma doare iar privirea imi este goala… Tot ce imi doresc este sa stiu ca poate la un moment dat voi reusi sa ma obisnuiesc cu gandul dar nu se stie cand…