Luna plina

De ceva vreme incoace ajung sa ma pun in pat destul de tarziu, chestie care mi-a dat peste cap tot programul, care oricum nu prea exista. Mai mult sau mai putin asta se datoreaza faptului ca este prea cald si nu pot adormi si faptului ca sunt in sesiune si ziua nu pot invata, decat noaptea. De fiecare data cand ma pun in pat ma uit pe geam si vad luna care troneaza sfidatoare pe cerul senin. Nimic nu o impiedica sa imi lumineze camera in toiul noptii, nici macar o umbra de nor. Pacat insa ca datorita poluarii nu se vad si stelele… Ar fi fost un peisaj frumos. Insa aceasta imagine ma linisteste foarte tare. Nu stiu de ce, poate ca din cauza ca pe mine linistea m-a atras dintotdeauna. Niciodata nu am fost atrasa de galagie, de locurile in care e mult lume, locurile in care cei maimult zic ca este distractia adevarata. Nu, mie imi place sa fiu in locuri linistite, in locuri in care ma pot bucura de persoana sau persoanele in a caror companie ma aflu.

Am auzit pe cineva zicand ca persoanele carora le place sa se uite la stele si la luna sunt rele. Oare asa sa fie? Sunt doare vorbe transmise in popor pe cale orala si ca toate aceste chestii transmise in acest fel sunt inflorite si poarta amprenta personalitaii fiecarei persoane pe la care a trecut. Ca si superstitiile si proverbele si toate operele culese din popor.

Inca o zi trecuta si ma apropi din ce in ce mai mult de sfarsitul sesiunii iar asta inseamna ceva vreme in care ar trebui sa fac ceva. Dar ce… asta ma intreaba toata lumea. Nu o sa fac domne nimic, o sa stau acasa si o sa frec duda (sau ma rog as vrea sa fie asa).

Ma duc in pat ca se apropie ora in care luna incepe sa se vada din locul in care stau eu…