Nu este exact ceea ce citesc acum dar este o carte pe care am citit-o de 2 ori. Am aflat din intamplare de ea si chiar era n engleza cand am citit primul fragment din ea. Curiozitatea m-a facut sa vreau sa o citesc si sa vad ce se intampla de fapt.
Este o carte de Oscar Wild, o carte putin neobisnuita in care fantasticul are ceva de spus.
Insa ceea ce este pus pe spinarea irealului este o realitate cu care ne intalnim zi de zi. De multe ori ne este greu sa renuntam la anumite lucruri, anumite perioade din viata noastra, ne este greu sa realizam ca fiecare episod in viata noastra are rost atunci cand ii este dat. Este cazul si acestui Dorian Gray, un frumos tanar, care nu vrea sa se desparta cele 2 calitati ale sale: tineretea si frumusetea. Isi da seama ca ani care ar fi trebuit sa treaca peste el si care ar fi trebui sa il schimba nu isi lasa amprenta asupra trupului sau ci aspura portretului sau. Viata pe care o duce astfel avand parte de o tinerete permanenta ii aduce fericire, dar la un moment dat secretul care il apasa il face sa se macine. Ajunge sa vrea sa distruga portetul dar incercand sa taie acel portret se sinucide: cutitul infipt in tablou i se infige lui in inima si se transforma in barbatul care ar fi trebuit sa fie, un om cu o anumita varsta, trecut prin viata. Tablou devine ceea ce a fost inca de la inceput: portretul unui frumos tanar care abia si-a inceput viata.
Cateodata este bine sa ai grija ce iti doresti pentru ca se poate indeplini… asa cum a fost si in cazul acestuia. Si mai trebuie sa stim sa trecem peste anumite perioade, sa acceptam ca timpul trece si ca nu se mai intoarce si ca tineretea, frumusetea si toate aspectele ei sunt efemere si dureaza atat cat le este dat sa dureze, nu atat cat vrem noi, oricat de mult am forta asta.
