de ce atat de trist

cineva si de fapt mai multi mi-au zis ca posturile mele sunt cam triste. da asa este insa asta este starea care ma caracterizeaza sau mai bine zis asta se gaseste in sufletul meu. asa cum cineva zicea ceea ce ai in minte se poate educa si ai mintea asa cum vrei sa o ai. insa sufletul si ceea ce ai in el si ce simti nu se poate controla, si fie ca vrei sau nu, unele sentimente si trairi sunt mai presus de tine si de ceea ce ai vrea tu sa fie cu adevarat acolo. probabil ca toti am vrea sa fim fericiti si sa trecem peste trecut, insa sufletul nu ne lasa si inca mai pastreaza urmele a ceea ce a fost. sau cel putin asa este in cazul meu. oricat imi propun sa nu ma gandesc la ceea ce a fost si la trecut, simt ca totusi undeva acolo in adancul sufletului urmele raman. nu stiu pentru cat timp si nu stiu daca pentru totdeauna sau nu, dar sper ca va exista un moment in care ma voi uita in urma si nu voi mai fi trista, moment in care ma voi uita in urma si poate voi zambi la gandul ca a existat o perioada cand m-a intristat ceea ce atunci s-a intamplat.

este usor pentru ceilalti sa imi zica sa nu ma mai gandesc, dar nu e asa… si nu o fac pentru ca imi place sa fiu trista si pentru ca place sa imi aduc aminte anumite chestii… este involuntar dar asa cum am zis probabil ca o sa fie o vreme cand o sa zambesc. nu vreau sa las impresia ca in viata mea s-au intamplat lucruri terifiante, insa pentru mine au fost urate si este normal ca fiecare sa creada ca problemele lui sunt cele mai urate… asa ca nu ma judecati, si nu incercati sa ma intelegeti pentru ca pana la urma nu ai cum sa intelgei pe cineva daca nu treci prin ceea ce a trecut acea persoana si pana la urma fiecare are un mod aparte de a percepe faptele si intamplarile din viata sa…