De-a valma

Am in minte atatea ganduri dar parca pe nici unul nu il pot duce la capat. Ma gandesc la cate ceva dar apoi imediat imi vine altceva si apoi altceva si asa nici o ideea nu ajunge la o concluzie, nu am finalitate in nimic. Nu stiu nici eu catre ce sa imi indrept mai repede atentia. Ma gandesc undeva de parte si la viitorul meu si la ce as vrea sa fac, cum o sa arate acest viitor al meu, ce o sa fac, unde o sa fiu, ce o sa lucrez… Imi imaginez ca poate o sa ajung o persoana de care ai mei parinti sa fie mandrii si mai ales eu insami sa fiu multumita cu ceea ce am si de ceea ce am ajuns. Insa apoi imi dau seama ca pana sa ma gandesc la viitor trebuie sa termin facultatea pe care am inceput-o (de fapt as vrea sa le termin pe amandoua) si sa o termin cu ceva rezultate. Imi doresc din suflet sa imi fac masteru’ in strainatate, sa iau o bursa pentru asta si sper sa reusesc sa fac asta. In urmatoarea clipa este ca si cum as primi o palma peste fata si imi dau seama ca trebuie mai intai sa trec peste acest an universitar care imi pare destul de dificil, imi este ceva frica de aceasta pereche de sesiune care ma asteapta in aceasta vara si o simt din ce in ce mai tare cum imi sufla in ceafa. Asta ma cam intristreaza si ma decid sa nu ma mai gandesc la facultate, cel putin pentru moment si gandul imi zboara incet spre vacanta, spre vara. Abia astept sa plec undeva departe de acest oras chiar si pentru cateva zile. In aceasta vara nu am un program prea de destrabalare pentru ca vreau din suflet sa ii ajut pe ai mei cu trebuirile lor. Vara asta voiam sa ma duc in state dar m-am gandit ca ar fi mai frumos din partea mea sa stau si sa ii ajut pe ai mei pe aici. Sa plec o sa mai am ceva ocazii si dupa aia asa ca nu e o graba neaparata. Oricum nu o sa fiu sechestrata pe acilea prin zona asa ca o sa ma duc si eu vreo sapt la mare si una la munte si aia e, eu sunt mai mult decat fericita. Insa mai ai o mica dorinta pe sufletel… sa ajung macar pentru cateva zile in Londra :D. Vin alegerile si tot orasul este plin de afise si de alte prostii iar chestia asta ma enerveaza la maxim. Ma mai gandesc cu groaza ca vine iar caldura si nu prea imi place chestia asta decat atunci cand sunt la mare sau undeva la plaja. Dar in acelasi timp decat o vreme cum e asta zilele astea numai ploaie si nor de nu mai sti cum sa pleci de acasa mai bine sa fie ceva mai cald. Bineinteles, sa nu fie seceta, sa mai si ploua din cand in cand.  Si mai sunt multe alte ganduri care imi zburda prin minte, nu neaparat fericite sau pozitive, dar asta este alta treaba…

Mi-e frica

Mi-e frica sa nu te pierd dar cu toate astea nu te-am avut niciodata. Imi este frica sa ma gandesc cum ar fi viata mea fara tine desi concret nu te-am avut langa mine si nici nu te am. Mi-e frica de fapt sa ma gandesc cum ar fi sa stiu ca nu mai existi deloc in viata mea, in gandul meu, in inima mea. Acolo ai fost mereu si vei fi mereu. Cu gandul la tine orice zi proasta trece mai repede si orice pata de tristete se transforma intr-un zambet intr-o clipita. Stiu ca te gandesti la mine si mai stiu ca ma iubesti dar nu stiu unde esti. Imi este frica sa nu vina ziua in care sa imi dau seama ca m-ai uitat si ca gandul tau este la altcineva. Dar daca asta ar insemna ca tu sa fi fericit atunci nu as fi pe deplin nefericita. Poate ca la un moment dat fericirea ta ar insemna nefericirea mea dar asta nu conteaza, pentru c aeu nu contez. Important este ca tu sa fi fericit, asta conteaza pentru mine. Normal ca imi doresc ca fericirea ta sa fie alaturi de mine, normal ca vreau sa fiu fericita cu tine… dar cateodata ma intreb, atunci cand stau in pat si ma gandesc la tine, daca o sa vina acea clipa in care chiar o sa fim impreuna. Mi-e frica sa te pierd, dar cu toate astea sunt sigura ca niciodata nu o sa pierd imaginea pe care tu o ai in sufletul meu, ceea ce tu insemni pentru mine.

Imi e frica… dar oare te-am avut vreodata??

Natura

Am fost zilele astea la munte si aproape uitasem cum este sa stai in natura, sa ai de jur imprejur altceva decat masini si cladiri din beton. Uitasem cum arata niste case vechi dar care emana atata liniste. Imi era dor de mirosul de brad (amestecat cu miros de balegar :)) ). Imi era liniste sa aud susurul apei si cantecul pasarelelor. Imi era dor sa fiu undeva unde este liniste, atat de liniste incat sa imi pot auzi gandurile si sa pot pune in ordine sentimentele mele si gandurile care in ultima vreme au umblat cam haotic prin capul meu. Imi pare rau doar ca au fost 3 zile si nu mai mult si imi mai pare rau ca nu am fost mai des acolo unde mi-am petrecut o mare parte din copilarie. Este placut sa revezi locuri unde ai petrecut atatea clipe frumoase alaturi de persoane dragi, unde ai ras cand porcu alerga pe cineva :)), unde m-am jucat in fan si m-au alergat oamenii ca le calcam iarba. Abia astept sa mai merg acolo sa fiu iar in locurile in care natura este un tovaras de joaca pentru mine.

Reclama romaneasca

=)) deci prea tare cum parcheaza ala caruta cu spatele

De ce?

Cred ca “de ce” este intrebarea pe care o rostim prima data, copii fiind. Mereu vrem sa stim de ce se intampla anumite lucruri, de ce sunt asa cum sunt. Uneori primeam raspunsuri care poate pe moment ne multumeau dar inevitabil aceleasi intrbari ni le puneam si mai tarziu, vrand sa auzim un alt raspuns care sa fie acum pe intelesul nostru. Au trecut atatia ani de cand eram mica si imi intrebam buncii sau parintii “de ce…” si acum ma intreb singura. Numai ca acum sunt mult prea multe intrebari, mult prea multe semne de intrebare la care nimeni nu imi mai raspunde, nimeni nu incearca sa imi mai caute un raspuns care sa ma satifaca cat de cat. Nici macar atat… sunt intrebari pe care mi le pun eu mie dar nici macar eu nu am raspunsul… De ce? Nu stiu. Cred ca ma depasesc chestiile astea, sau ma rog, intrebarile pe care mi le pun poate ca sunt fara raspuns. Sau si mai rau, poate ca raspunsul este prea evident pentru ca eu sa il vad… Raspunsurile gen asa a fost sa fie sau asa e viata sau asa e scris sa fie nu ma satisfac deloc… De ce e asa viata, de ce imi e asa dat? As vrea ceva mai concret dar nimeni nu stie sa imi zica sau sa imi raspunda… Dar cred ca daca totul ar fi prea limpede in viata nu ar fi bine… ar fi totul prea la indemana noastra si nu am mai lupta pentru ceea ce vrem sa stim cu adevarat si nu am mai incerca sa descoperim lucruri noi…

Portretul lui Dorian Gray

Nu este exact ceea ce citesc acum dar este o carte pe care am citit-o de 2 ori. Am aflat din intamplare de ea si chiar era n engleza cand am citit primul fragment din ea. Curiozitatea m-a facut sa vreau sa o citesc si sa vad ce se intampla de fapt.

Este o carte de Oscar Wild, o carte putin neobisnuita in care fantasticul are ceva de spus.

Insa ceea ce este pus pe spinarea irealului este  o realitate cu care ne intalnim zi de zi. De multe ori ne este greu sa renuntam la anumite lucruri, anumite perioade din viata noastra, ne este greu sa realizam ca fiecare episod in viata noastra are rost atunci cand ii este dat. Este cazul si acestui Dorian Gray, un frumos tanar, care nu vrea sa se desparta cele 2 calitati ale sale: tineretea si frumusetea. Isi da seama ca ani care ar fi trebuit sa treaca peste el si care ar fi trebui sa il schimba nu isi lasa amprenta asupra trupului sau ci aspura portretului sau. Viata pe care o duce astfel avand parte de o tinerete permanenta ii aduce fericire, dar la un moment dat secretul care il apasa il face sa se macine. Ajunge sa vrea sa distruga portetul dar incercand sa taie acel portret se sinucide: cutitul infipt in tablou i se infige lui in inima si se transforma in barbatul care ar fi trebuit sa fie, un om cu o anumita varsta, trecut prin viata. Tablou devine ceea ce a fost inca de la inceput: portretul unui frumos tanar care abia si-a inceput viata.

Cateodata este bine sa ai grija ce iti doresti pentru ca se poate indeplini… asa cum a fost si in cazul acestuia. Si mai trebuie sa stim sa trecem peste anumite perioade, sa acceptam ca timpul trece si ca nu se mai intoarce si ca tineretea, frumusetea si toate aspectele ei sunt efemere si dureaza atat cat le este dat sa dureze, nu atat cat vrem noi, oricat de mult am forta asta.

Can I touch you.. there?

:X super melodia

Viata in 3

Viata mea in 3: eu cu mine si cu gandul meu la tine…

Desi tu nu faci parte din viata mea, esti prezent in toate gandurile mele. Te vad mereu in viata mea, ma gandesc la tine indiferent unde as si ce as face.

Mi te imaginez in fel de fel de chipuri si in fel de fel de situatii. Te vad in multe ipostaze si in multe feluri.

Cateodata te vreau mai aproape, dar cateodata te las acolo unde esti si vin sper tine pe drumul obisnuit. Incerc sa schimb cate ceva dar nu mereu reusesc sa fac asta.

Tu esti… viitorul meu si ma gandesc la tine mereu…

Provocare

Cred ca uneori cea mai mare provocare pentru multi dintre noi este sa fim noi insine, sa ne comportam asa cum noi credem, asa cum noi simtim, sa ne purtam in conformitate cu propria noastra personalitate. Niciodata nu mi-au placut cei prefacuti, cei care se poarta doar asa cum ar da, asa cum ar putea impresiona pe cineva, care isi schimba caracterul si felul de a aborda lucurile in functie de telurile lor. Da, este normal sa abordezi fiecare situatie diferit, insa nu punandu-ti diverse masti… noi suntem aceeasi, avem acelasi caracter, indiferent de situatie. Ar trebui sa fim aceeasi nu diferiti pentru persoane diferite.

O alta chestie pe care nu prea  o suport este cei care nu reusesc sa dea dovada de o personalitate proprie, cei care fac doar ce le spun ceilalti, cei care imita pe cei din jurul lor, cei care nu reusesc sa isi exprima o parere proprie, cei care nu sunt in stare sa isi formeze propriul buchet de valori.

De ce trebuie sa fim falsi, sa incercam sa parem ceea ce nu suntem, de ce trebuie sa ne ascundem anumite parti ale propriilor noastre caractere, de ce trebuie sa urmam niste modele pe care nu le agram dar pe care ceilalti le considera demne de urmat, de ce nu putem fi noi insine si trebuie sa purtam mereu pe fata o masca cu un zambet mare si fals ca si cum totul in viata ar fi roz, ca si cum nu conteaza ceea ce avem noi pe suflet ci doar ceea ce cred ceilalti despre noi?

Spune “Da” visurilor tale

“Daca stii sa visezi, poti face orice-ti propui”-Walt Disney

“Nimic pe lumea asta nu -ti creaza un viitor asa cum  o face visul” - Victor Hugo

Visele sunt cele care exprima cele mai aprige dorinte ale noastre… oricine are vise, mai mult sau mai putin realizabile si cel mai important este sa crezi in ele, sa iti doresti cu adevarat sa se indeplineasca, sa ai puterea sa lupti pentru ceea ce vrei, pentru ceea ce iti doresti. Nu este suficient sa iti doresti, sa visezi, trebuie sa le spui “DA”, sa faci ceva sa se transforme din vise in realitate, sa poti ajunge la un moment dat sa spui ca ai avut candva un vis… acum nu mai este vis, este realitate.

Fa-ti curaj sa visezi, insa incearca sa fi realist, nu incerca sa iti doresti ceva ce poate stii si tu ca nu se poate realiza… ceva care poate este oarecum imposibil de realizat…

Asa ca visele sunt bune, sau cel putin din punctul meu de vedere, pentru ca ne impulsioneaza si ne imping spre o autodepasire, spre un tel in viata.