Fantoma Operei este un roman al scriitorului francez Gaston Leroux apărut în 1910. Principalele personaje din roman sunt Christine Daae - o tânără cântăreaţă suedeză, Erik - posibil o fantomă care trăieşte în catacombele clădirii operei şi o iubeşte pe Christine, Raoul - un prieten din copilărie al Christinei, Persianul - un om misterios din trecutul lui Erik, doamna Giry, Meg Giry - fiica doamnei Giry, Carlotta şi altele.
“Such a little thing really, a kiss … most people don’t give it a moment’s consideration. They kiss on meeting, they kiss on parting, that simple touching of flesh that is taken entirely for granted as a basic human right. I’ve lived on this earth half a century without knowing what it is to be kissed … and I’ll never know now.”Legături primejdioase
… dragostea este, ca şi medicina, arta de a veni in ajutorul naturii.
(…)
Nu trebuie să-ţi permţi excese decât cu aceia pe care vrei să-i părăseşti curând.
Crima si pedeapsa
Daca minti, o sa ajungi la adevar! Sunt om tocmai pentru ca mint. Nu ajungi la nici un adevar daca nu ai mintit inainte de vreo paisprezece ori, chiar de o suta paisprezece ori, si asta e un fel de onoare, in fleul eil ei, dar noi nici nu putem sa mintim cu propria noastra minte! Minte-ma, dar minte-ma in felul tau, si atunci te sarut. Sa minti cu originalitate este chiar mai bine decat adevarul unui strain; in primul caz esti om, dar in al doilea esti numai un papagal! Adevarul nu pleaca nicaieri, dar viata poate fi bagata in mormant(…)
Crimă şi pedeapsă
În starea bolnavicioasă, visele se caracterizează adesea printr-o uimitoare proeminenţă, claritae şi similitudine extraordinară cu realitatea. Uneori se formează un tablou monstruos, dar circumstanţele şi întregul proces al reprezentării sunt în acest caz atât de veridice şi atât de precise, de neaşteptate, corespund din punct de vedere artistic, prin toate detaliile, întregului tablou, încât nici nu pot fi visate în stare de trezire de acelaşi individ, fie el un maestru, ca Puşkin sau Turgheniev
Nimeni pe drum
(nu am chef sau rabdarea sa scriu cu diacritice)
Nu incerca, nu o sa reusesti sa patrunzi in sufletul meu, sa intelegi ceea ce se intampla acum acolo. Ce? Da, stiam ca nici macar nu te intereseaza, doar ca ma minteam eu pe mine ca macar incerci sau te faci ca iti pasa. Stai linistit, nu esti singurul; este atata lume in jurul meu si totusi parca as trece printr-o padure pustie, prin care trec de ceva vreme buna, fara macar sa intalnesc pe cineva, fara cineva care sa imi spuna o vorba sau care sa isi dea interesul de a parea intersat de persoana mea.
Dar tu stii ca eu sunt atrasa tocmai de faptul ca nu ma bagi in seama si de faptul ca pari sa ma ignori, sau poate stii ca de fapt ma singura si ca ma multumesc cu farama de atentie pe care mi-o arunci. Care e de fapt adevarul? Da, nu iti pasa de fapt deloc, stiam.Nici macar cat sa faci chestia asta. Insa nu este o problema pentru ca stiu ca pana la urma tot tu o sa ma cauti, stiu ca tot tu o sa vii la mine, dar poate o sa fie prea tarziu. Asta este, intotdeauna stim sa aprecim ceea ce nu mai avem, niciodata ceea ce avem.
Si inca ceva, nu te mai chinui sa ma minti. Nu sunt proasta si nimic nu urasc mai mult decat sa fiu luata de proasta. Fii sincer si o sa fie mult mai bine pentru ca rabdarea si intelegerea la mine au limite apropiate de infinit, insa nu exagera, nu sunt chiar la infinit.
Oare când
Mă întreb adesea oare când… Oare când o să îmi găsesc un loc de muncă, oare când o să îmi fie bine, oare când….
De fapt mi-am dat seama de faptul că această întrebare o am şi eu mereu în minte după ce un prieten mi-a atras atenţia şi mi-a spus că este întrebarea cu care se trezeşte dimineaţa pe buze şi pe care o are în minte atunci când încearcâ să adoarmă noaptea.
Dar ce ar fi dacă nu ne-am mai întreba când, dacă nu am mai aştepta un anumit moment, potrivit pentru anumite chestii, ci pur şi simplu am trăi momentul de faţă? Da, aşteptările nu sunt bune, pentru că simplu fapt de a ne gândi prea mult la o problema ne face să ne imaginăm sau să ne facem alte probleme care de fapt nici nu există. Mai bine să lăsăm totul să vină de la sine, să lăsăm totul să se desfăşoare aşa cum îi este dat să se desfăşoare fără să introducem în ecuaţie şi alte probleme. Aşa cum citeam la cineva, să nu aşteptam momentul potrivit pentru că întotdeauna va fi cineva care nu o va face şi va fi înaintea noastră…. Da, uşor de zis, greu de făcut 
.
Totodată nici răbdarea nu este rea şi câteodată răsplata te face să uiţi prin tot ceea ce ai trecut în tot acest timp în care ai aşteptat.
Nimic nu urasc nimic mai mult decât lipsa unui raspuns, sau un răspuns incert. Incertitudinea ma face să îmi fac tot felul de scenarii, sau poate chiar speranţe. Da, sau nu… nu e greu, şi nici dureros. Mai dureros este să nu ştii de fapt ce se întampla de fapt, să aştepti şi să speri, deşi într-o oarecare masură şti ca totul este in zadar. Spune-mi ceea ce simţi, spune-mi ceea ce vrei şi nu îmi mai spune că nu şti, că nu vrei să ma rănesti, pentru că făcând toate astea nu faci altceva decât să te joci cu mine şi mai mult.Fii sincer şi direct, este cel mai bine şi pentru mine şi pentru tine.
În altă ordine de idei, în plictiseala groaznică pe care o încerc de câtva timp, am stat şi m-am gândit la multe chestii. Mi-am adus aminte de multe şi de mulţi, mi-am adus aminte cu ceva lacrimi în ochi de speranţele pe care mi le-am făcut şi de planurile pe care le aveam. Însă dincolo de toate acestea mi-am adus aminte şi de toate experienţele pe care le-am avut, de toate felurile, de orice natura şi deşi poate pe moment am suferit, îmi dau seama că nu îmi pare rău şi nu regret nimic, în primul rând pentru că tot ceea ce am făcut am făcut cu sufletul şi crezând în ceea ce fac. Mi-am dorit să fac tot ceea ce am făcut şi poate că aş face acelaşi lucru dacă ar fi să o iau de la capăt. Un singur lucru regret însă. În ciuda a tot ceea ce am făcut şi a faptului că ma implic în absolut tot, de orice natură, nu am reuşit să fac pe nimeni să mă înţeleagă, să mă aprecieze, să îşi dea seama că de fapt nu sunt genul de persoana pe care o foloseşti şi apoi o ştergi din memorie. Nu am reuşit să fac pe nimeni să creadă că sunt perfecta pentru el, aşa cum sunt. Să nu încerce să ma schimbe, să nu încerce să mă facă să fiu aşa cum nu sunt de fapt.
Câteodată propriile noastre gânduri sau idei par mult mai triste sau mai grave spuse de altcineva. În momentul de faţă totul pare a-mi merge pe dos şi de multe ori mă gândesc că ar fi fost altfel dacă el era aici şi că ne-ar fi ajutat, m-ar fi ajutat sau cel puţin ar fi fost alaturi şi nu m-aş fi simţit singură. Acest gînd mă întristează şi de fiecare dată mă face să îmi doresc ca totul să fi fost altfel. Însă acum câteva zile cineva mi-a zis că l-a visat şi i-a spus că s-a întors să ne ajute pentru că a văzut că nu ne este bine. Abia atunci mi-am dat seama cât de mult mă afectează de fapt acest lucru şi cât de mult aş vrea să fi fost aici. Aşa că mai bine să aud sau să ştiu doar eu de găndurile mele, pentru ca doare prea tare când le spune altcineva.
Esenta
“Alte maşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă:
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă” (M. Eminescu- Glossa)
Una din poeziile mele preferate, sau poate prima pe listă, la care îmi zboară întotdeauna gândul în momentul în care mă lovesc de diverse situaţii, aparent total diferite de cele din trecut, în esenţa atât de asemănătoare cu restul experienţelor.
De această dată gândul care m-a adus din nou în paginile parcă mereu necunoste ale cărţii, a fost acela ca oricât e diferite ne-ar părea persoanele pe care le întâlnim faţă de cele din trecut, în fond sunt la fel şi problemele care au apărut cândva vor apărea şi pe viitor, doar că trebuie să ştim să le anticipăm, să nu ne fie frică să cunoaştem persoane noi, să trăim experienţe noi, doar pentru că ceea ce a fost cândva nu a fost cu un gust prea plăcut. Trebuie doar să ştim să facem corespondeţele corecte, să ştim să identificăm situaţia sau persoana din trecut, asemănătoare. Însă ne putem înşela şi ne putem lasă duşi pe valul aparenţelor, ne putem lăsa repeziţi de viteza cu care totul în jurul nostru are loc, uitând să avem rabdarea pe care şi noi o cerem altora, pentru a nu ne judeca greşit.
Oare de ce continui să am încredere în anumite persoane, deşi undeva în adancul sufletului sunt destul de sigură ca totul o să fie la fel ca înainte? Oare pentru că dincolo de aceasta teamă, îmi doresc să mă simt bine şi să nu îmi pese de ceea ce o să se întample, fiind direct raspunzătoare şi conştienta de situaţie? Da, vreau să mă simt bine, să nu mai fiu doar ceea ce se aşteaptă ceilalţi să fiu, din păcate însă nu pot face asta cu oricine, pentru că nu mulţi înţeleg şi mulţi au prejudecăţi şi mulţi ştiu doar să se ia după aparenţe, închizând ochii când vine vorba de esenţă.
The Shining
“Jack Torrance, his wife Wendy, and their young son Danny move into the Overlook Hotel, where Jack has been hired as the winter caretaker. Cut off from civilization for months, Jack hopes to battle alcoholism and uncontrolled rage while writing a play. Evil forces residing in the Overlook – which has a long and violent history – covet young Danny for his precognitive powers and exploit Jack’s weaknesses to try to claim the boy.”
I hate you
10 things I hate about you
I hate the way you talk to me,and the way you cut your hair.
I hate the way you drive my car,I hate it when you stare.
I hate your big dumb combat boots
and the way you read my mind.
I hate you so much it makes me sick,
it even makes me rhyme.
I hate it… I hate the way youre always right,
I hate it when you lie.
I hate it when you make me laugh,
even worse when you make me cry.
I hate it when youre not around,
and the fact that you didnt call.
But mostly I hate the way I dont hate you,
not even close
not even a little bit,
not even at all.
Castelul palarierului
“Mintea lui era tulburată de un singur gând obsedant, totuși traversată și de alte gânduri trecătoare, prin fața ochilor și a trupului fără viață al fiicei perindându-se un șir nesfârșit de imagini, ca o procesiune de umbre care pluteau împrejurul unui trup întins pe un catafalc.”
Castelul pălărierului-A.J.Cronin
